vineri, 31 decembrie 2010

Vrajitorul din lanul de orz

Anul trecut am organizat o sceneta cu marionete. Foarte draguta si amuzanta era dedicata zilei mamei si era un fel de parodie la ,,Vrajitorul din oz".


Personaje:
Elefantelul Mustafa-este din Irak si are un accent arab
Roco-cainele poznas si hiperactiv care este inteligent in felul sau
Rita si Nita-sunt sasaite si vorbesc ciudat si amuzant
Oaia Ofelia Von Shunbenmuhherclos-de vita regala si foarte snoaba dar care are un suflet foarte bun
Vrajitoarea Bej-o vrajitoare ce vrea sa para rea dar defapt nu este rea deloc
Vrajitorul-dragut si el ca toate personajele dar care la fel vrea sa para rau
Margaret-o fetita ce apare foarte rar, aproape deloc
Decorul –ca orice decor dar va avea niste iarba pe jos ce vrea a fie orz si va aprea la un timp un castel
 Mustafa: (se uita mirat in jur) Nu cred ca mai sunt in tara mea, mai. Aici e frumos dar recunosc ca nu prea am loc, mai. Eu sunt din Irak, de la o gradina zoologica din Irak. Tara mea defapt e…cum se zice aici la voi, mai…Kenya. Aici nu e asa de cald dar recunosc ca nu e desert, ca la mine in Irak. Si totusi unde sunt,mai? Luam o miiica gustare cand m-am trezit luat pe sus, mai.
 Roco: Ham-Ham! Cine esti tu? Esti o stanca!!! Dar ai picioare si vorbesti!? Tare straniu!! (ii da tarcoale) Stapanii mei au purtat odata niste palarii care aveau aceeasi culoare ca tine (se uita vesel imprejur). Deci cine esti? Am mai zis asta… Eu cine sunt? Eu sunt Roco. Denumit uneori si Roco Moco Coco. Nu imi place numele asta, acesta scuze.
Stapanii mei erau profesori la o scoala de vorbit correct, nu mai stiu sigur cum ii zice. Deci, pardon, niciodata nu se incepe o propozitie/fraza cu deci, in concluzie sau finalmente eu sunt Roco si sunt dintr-o tara in care se afla spaghetti si pizza si un oras inundat.
 Mustafa: Italia,mai!
 Roco: Da! De unde stii?
 Mustafa:Cei care ma vizitau la gradina zoologica aveau niste carti, mai. “Ghid” ii spune si acolo am vazut si eu, mai.
 Ofelia (oaia) :Doamne ,Dumnezeule! Dar ce caut eu aici? O my God! Sunt aici printre acesti tarani, pe un lan taranesc de porumb.
 Cei doi la un loc: E orz!
 Ofelia: Nu conteaza ce este. Este taranesc. Dar unde imi sunt manierele? Eu sunt Ofelia Von Shunbenmuhherclos a lll-a, fata lui Hans Von Shunbenmuhhercloss Cantennburg al ll-lea si al sotiei si respective mamei mele, Crista. Am fost crescuta cuviincios de catre parintii mei si am fost educata la cel mai bun pension din toata tara. M-am nascut in Germania dar am trait in Marea Britanie. Cand aveam 4 ani…
Mustafa: Stai, mai!
Ofelia: Nu ma misc.
Mustafa: Adica vroiam sa spun la tine sa taci. Nu ne intereseaza povestea vietii tale, mai.
Ofelia: Ignorantilor. Dar totusi unde ne aflam? (usor glacial)
Roco: Undeva in aer liber!!!!( fericit)
Ofelia: Da! Avem un geniu printre noi. Dar cum ati ajuns aici?
Roco: Cred ca a fost acel vartej.
Mustafa: Si eu cred la fel.
Ofelia: Nu imi vine sa cred ca ma aflu in aceeasi oala cu voi dar si eu cred asta.
(apar veveritele)
Rita: Eu sunt Rita!
Nita: Eu sunt Nita!
Rita: Noi suntem din America si ne place mult sucul de ghinde.
Ofelia: Foarte interesant. Sunt inconjurata de netoti.
Margaret: Buna tuturor! Ma bucur sa va cunosc pe toti. Se pare ca nu mai sunt acasa.
Mustafa: Eu as propune sa cautam o cale de a pleca de aici, mai.
Roco: Sa o luam pe aici.
      In lanul de orz
      Noi cantam voios
      Pasii nu stim ce vor face
      Se vor duce unde vor
      Mergem frumos, in rand
      Acasa, speram vom ajunge curand.
Mustafa: Dar ce este asta mai?
Margaret: E un castel.
Rita: Sa intram. Sa intrebam (Au batut la usa).  
Vrajitoare cea Bej: Ce vreti? Nu e Craciunul! Nu va dau nimic. Plecati! Plecati!
Roco: Vrem sa stim unde suntem!
V.B: In lanul de Orz.
Margaret: Cum ajungem acasa?
V.B: Nu sjungeti! Ha-Ha-Ha! (ras malefic). La revedere!
Mustafa: De ce esti asa de rea cu noi, mai? (incepe sa planga)
 V.B: Pentru ca eu n-am avut o mama care sa ma invete ce e bine si ce e rau, sa aiba grija de mine! Eu am crescut cu o tufa  de pepeni care erau foarte dulci dar… nu la fel ca o mama. Dadea cu biscuiti  in mine cand dormeam.
 Rita: Vrei sa fi prietena noastra?
V.B: Da! Dar de la distanta.
Roco: Si totusi cum ajungem acasa?
 V.B: Intrebati de Vrajitorul din lanul de orz.
 Nita: Unde se afla?
 V.B: In lanul de orz.
 Rita: Ne trebuie ceva sa-l detectam.
 V.B: Nu trebuie. Arata ca un vrajitor si e imbracat in verde.
 Toti: Multumim! Pa-Pa!
 V.B: Ramanem prieteni.
       Am descoperit
      Pe cine sa intrebam
      Acasa sa ajungem
      Noi speram.
Mustafa: E tare frumos aici. Nu vreau sa ma intorc acasa, mai. Dar mi-e dor de mama. E o mama micuta si fragila. Are doar patru tone. A avut grija de mine chiar si atunci cand ma spalam si am stropit niste turisti de erau sa se inece.
 Ofelia: Mama mea e plecata mereu. Mi-e dor sa o mai vad.
 Roco: Haideti sa ne continuam drumul.
     Pentru mama noi cantam,
     Pentru mama incercam,
     Sa ajungem, sa ajungem
     Drumul lung noi sa il strapungem.
 Rita: Uitati acolo! Cineva are un coif stralucitor si e imbracat in verde.
 Ofelia: E vrajitorul din lanul de orz.
 Toti: Vrajitorule! Vrajitorule!
 Vrajitorul din lanul de orz: Cine ma striga? (cu o voce tiranica). Nu vedeti ca plivesc ciupercute? Ce vreti?
 Ofelia: Vreau o mama care sa nu fie ocupata.
 Margaret: Vreau acasa!
 Roco: Vreau curaj!
 Toti: Ce?
Roco: O, scuze, am incurcat replicile. Vrem cu totii acasa.
 Mustafa: Mie mi-e foame, mai.
V.D.L.O: O sa va indeplinesc dorinetele doar daca imi raspundeti la o ghicitoare: Ce apare o data intr-un minut, de doua ori intr-un moment si niciodata intr-o secunda?
 Ofelia: Hmmm….
 Mustafa: Nu stiu,mai.
 Rita si Nita: Nu stim.
 Roco: Litera M.
 V.D.L.O: Da, asa e. Acum sa va ajut. Deci voi vreti sa ajungeti acasa?
  ( Un uscator de par este arpins si zboara papusile)
V.D.LO: O, Dumnezeule! Trebuia eu sa-I ajut. Imi pierd reputatie de vrajitor. Nu scria in scenariu ca ii va lua vantu’. Mami! Mami! Vantu’ asta rau mi-a furat jucariile!
                         Sfarsit!                                                                                                                             
        


Inchisoarea ingerilor fara aripi

 Iulie. Soarele batea si lumina penitenciarul. Norii ii acopereau acoperisurile pentru    ca pacatele sa nu iasa zburand din acea temnita a sufletelor chinuite de pacat, de durere si de disperare.
 Priveste pe fereastra. Soarele parca vrea sa topeasca gratiile de otel ce strajuiesc acolo dintotdeauna.
 El se gandeste.  “ Nu trebuia sa o omor. Ce a fost in capul meu oare? A fost o dragoste oarba, o dragoste pacatoasa ce m-a dus pe prapastia disperarii, o dragoste ce mi-a luat mintile, mi-a bagat, precum un drog, ura in vene, m-a surzit si mi-a inclestat stomacul, m-a facut sa vars toata inocenta ce imi mai ramasase in suflet, m-a tampit si m-a inchis in aceasta celula.
 Ma uitam la ea cum moare, iubirea si viata mea, si imi vedeam sufletul cum plange cu lacrimi amare si mari cat boabele albe de margaritari. Se ofilea precum un trandafir, murea ca o stea ce se transforma intr-o gaura neagra, gaura neagra din constiinta mea, gaura ce m-a facut sa plang precum norii, ce mi-a luminat fata cu un deplin dispret, ce mi-a intunecat ochii si mi-a uscat buzele, ce mi-a infundat urechile si mi-a taiat stomacul.
 Corpul meu nu sufera in aceasta celula dar mintea si sufletul vor sa se sinucida, vor sa puna capat acesti dezolari complete, acestei deziluzii, vor sa moara.
 Poate ca eu sunt un mort, un mort ce gandeste si aude dar care numai simte bucuria si tristetea, dragostea si ura, viata si dispretul .
 Poate ca acesta este un cosmar si ca mai e un pic si ma voi trezi, ma va trezi fetita mea, in curand.
 O iubeam atat de mult.
 Folosesc trecutul pentru ca un om mort nu poate iubii in prezent.
 I-am vazut primii pasi, i-am adulmecat prima vorba, i-am simtit respiratia cum imi astupa narile si simturile, i-am vazut ochii azurii inchizandu-se si si trupul ei cufundandu-se in somn, i-am vazut primul zambet, primul drum spre scoala, primul vis povestit, primul cantec, prima calatorie impreuna, prima raceala, prima mea ingrijorare, a doua mea dragoste era , este , va fi  ea.
 Acum a ramas cu bunica ei. Au trecut cinci ani de cand nu am mai vazut-o.
 Cinci ani chinuitori, apasatori, morti ce mi-au deschis si inchis ochii.
 Bunica ei m-a vizitat aici si mi-a spus ca pentru tori sunt un om mort. Eu stiam asta. De mult sunt asa. De mult ma zbat intr-un cosmar. Tot bunica mi-a spus ca toata lumea ma uraste si eu ma urasc.
 Bunica mi-a ghicit toate sentimentele ce mi-au ucis de cinci ani sufletul si constiinta.
 Dar poate am murit de mult. Poate acesta este iadul.
 Un iad rece si gri in care soarele intra cu portia printer zabrelele de metal ce zac aici dintotdeauna. Mi-ar placea sa fiu o zabrea sa nu simt si sa nu aud nimic.
 Dar iadul nu e rece. Mama  mereu mi-a spus  ca iadul e fierbinte, incins, ca acolo sunt cazane cu smoala si suflete chinuite.
 Decorul nu e acelasi aici dar sufletele din inchisoare sunt chinuite.
 Sunt torturate in fiecare clipa a vietii de constiinta.
 Poate eu sunt un inger caruia i s-au transformat aripile in otrava ce mi-a omorat sotia, mi-a ratacit fiica si m-a ucis.”
 Soarele coboara incet transformand totul intr-un peisaj sangeros, intr-un amurg fara sfarsit, intr-un gand demonic.
 El-scriitor al unui ziar de mare anvergura ce si-a ucis sotia prin otravire fiind gelos pe o iluzie desarta, fost tata devotat actual criminal condamnant pe viata la inchisoare pentru omor cu premeditare si fara eliberare prin cautiune.
 O simpla sticluta de otrava a reusit sa ia aripile unui inger si sa le transforme intr-o calatorie nedorita de nimeni catre abisul infiniat durerii din care nu scapa absolut nimeni.
 Noaptea s-a asternut peste penintenciar transformand stelele in rugaciuni, plecand capuri rusinoase si acoperind pacate ce transforma viata intr-un cerc vicios din care nu poti scapa cu fata prea curata dar nici foarte murdara.

miercuri, 22 decembrie 2010

Unde...



 Aici mi-am deschis aripile
 Si am invatat,
 Sa zbor pe cerul instelat
 Cand noaptea sa lasa
 Si somn imi aducea.

 Aici am invatat sa desenez cu culori pastelate
 Curcubee ROGVAIV colorate.
 Aici am invatat sa brodez ploaie
 Si sa cos rauri siroaie.

 Aici, vantul de praf l-am scuturat
 Si zborul lin i-am redat.
 Aici i-am soptit focului un cuvant rece
 Pentru ca el cu caldura sa ne inece.

 Aici e casa mea, Pamantul

Frumos.

Superba melodie!

Un Craciun luminos

                      Un Craciun luminos
 In candelabrul de pe perete
 Luminitele se reflecta in ferestre
 Spargatorul de nuci de pe masa
 Are vise marete.

 Roibul de sub bradul de Craciun
 Asteapta capastrul copilului bun
 Mos Craciun si spiridusul in vesta de cetina
 Stiu ce-I bine, stiu ce-I bun.

 Afara ninge cu fulgi de catifea si portelan
 Pe pamant nu mai este niciun batlan.
 Clopoteii in surdina canta
 Ei stiu ca aceasta-I seara cea sfanta.

 Ce pacat ca timpul nu sta in loc
 Am avea mare noroc
 Dar viata-I ca o clepsidra curate
 Mereu si mereu de amintiri curtata.

Zboara si pluteste...

                          Zboara si pluteste... (pentru ca iarna m-a invaluit)
 Un porumbel de gheata
 Din cer s-a desprins
 Si pe noi bucuria ne-a cuprins.

 De sus din cer cu aripi perfecte
 Pluteste incet
 Pur si innocent

 El nu are vise
 Nu are aspiratii sau sperante ceresti
 Oricum le-am lua drept desarte si nebunesti.

 Dar gata, drumul s-a sfarsit
 Porumbelul a ajuns printre fratii lui cei albi
 Si-a dat seama ca pamantul acum:
 Este doar un cimitir al fulgilor dalbi. 

Izolat in absolut

 De mii de ani, toti oamenii, fie ei mari, fie ei mediocrii au incercat sa-i elucideze misterul.
 De ce sta el acolo fara nicio adiere de sentiment, fara nicio speranta.
Hranit doar cu priviri inspaimantate ale oamenilor, tresarind din cand in cand si bucurandu-i cu apa.
Doar o fiinta abstracta putea face toate acestea, si anume cerul.
Tovarasul marilor, oamenilor si florilor dintotdeauna.
Muza multor artisti, aluatul primordial al astronomilor, ceasul astrologiilor, gara rugaciunilor oamenilor, panerul stelelor, labirintul nesfarsit al viselor.
 Luna si cu stelele sunt singurele care ii tin companie, dar cu ce folos?
Sunt la fel de reci si infricosatoare ca si el.
 Luna cu stralucirea ei de argint ii urmareste pe oameni de mult timp-din vremea cand marile si oceanele erau niste mici balti- dar doar noaptea cand dorm si inima le bate intr-un ritm inocent caci ziua ea are un ritm amhibrahic.
 Luna este acoperita mereu cu o patura neagra si tacuta prin care niciun glas de copil nu poate strabate, prin care nicio mireasma de floare nu ii poate ajunge la suflet.
Oamenii au vizitat-o ,dar fara suflet, au infipt un steag in ea si au plecat cu niste pietre pe care sa le arate urmasilorlor.
Luna mai vorbeste din cand in cand cu stelele dar acestea sunt prea indepartate si nu vorbesc aceea  si limba.
Cerul se simte tare singur uneori cand norii il acopera.
 El nu mai poat evedea ce se intampla pe pamant.
Numai poate vedea lanul de maci
Lanul de maci este mereu gazda celor mai ciudate soapte al vantului.
Numai poate vedea copiii.
Copiii sunt preferatii cerului pentru ca au o muzicaliatate in voce ce intrece si cele mai bine acordate vioare pamantene.
Numai poate vedea raurile.
Raurile sunt facute din cele mai calde suspine si lacrimi ale pietrelor ce isi petrec timpul tacand sub valuri. Raul este ringul de dans al libelulelor. Este oglinda naturii.
Numai poate vedea frunzele.
Frunzele danseaza si canta numai pentru ele in lumina amurgului sangeriu ce le coloreaza fara voia lor si le “pune in lumina reflectorului”. Nimeni nu stie cat sunt ele de talentate.
Numai poate vedea cucubeul.
Cucubeul este  opera de arta a unui pictor cu viziune asupra fericirii. Culorile sunt dintr-o gama variata si striga dupa rasete si voie buna.  Transmit mesajul : “Ploaia s-a oprit!”
Numai poate vedea iubirea.
Natura omului este foarte complexa dar pe parcursul vietii cateva caracteristici ale acesteia ies la iveala: fericirea, tristetea, ura, iubirea.
Numai poate vedea muntii.
Muntii sunt cele mai marete creatii de arhitectura; plini de maretie, incarcati cu intelepciunea batranetii, dar care ofera putina grandoare si oamenilor.
Numai poate vedea tot ce e bun pe pamant.
 A ramas singur si va ramane singur. Pana la sfarsitul veacurilor.
cer, ceruri, s.n. 1. Spatiu cosmic nesfarsit  in care se afla astrii; (mai ales) parte din acest spatiu vazuta deasupra orizontului, care are o forma emisferica; bolta cereasca; firmament. 2. Aer, vazduh, atmosfera. 3. Rai, eden, paradis.


luni, 13 decembrie 2010

Iubiti-va trecutul, pastrati-l amintiri;

                 
  Iubiti-va trecutul, pastrati-l amintiri;
  Lungi batalii obstesti
  Ai vostri stramosi au dat
  Pentru un trai mai bun
  Si mai indelungat.

  Iubiti-va trecutul, pastrati-l amintiri;
  Iubiti-va stramosii, cei plin de stralucire
  Ca Basarab I-ul, cel far’ de frica-n el,
  L-a invatat pe Carol sa fuga ca un miel
  Plin de lasitate in sangeros razbel.

  Iubiti-va trecutul, pastrati-l aminitiri,
  Cum la posada, romanii invingatori
  Au alergat spre case profound triumfatori.
  Tara lor iubita din sange si-au salvat,
  Dreptul lor la viata, asta au castigat.

  Iubiti-va trecutul, pastrati-l amintiri
  Degeaba Carol urla, armata si-o jertfeste,
  Sa invinga bravi romanii,
  El chiar nu reuseste,
  Oastea in prag de moarte, el o jeleste.

  Iubiti-va trecutul, pastrati-l amintiri;
  Oastea cea straina este ea infranta,
  Calul lui Carol e d-un ochi chior,
  El schimbat de haine in ostean strain,
  Fuge plin de frica la frumos izvor.

  Iubiti-va trecutul, pastrati-l amintiri;
-         Nu am putut vedea razboiul terminat,
Moartea armatei mele, steag strain pe sus purtat,
Mai bine las’ si viata mi-o traiesc,
Decat in lupta cu greu o ispravesc.

  Iubiti-va trecutul, pastrati-l amintiri;
  Gandindu-se in tihna langa izvorul lin,
  A revazut el drumul catre acela chin.
  O calauza romana, mincinoasa ce era,
  Pe drumul spre pieire, ea ii aducea.

  Iubiti-va trecutul, pastriti-l amintiri;
  Zile patru incheiate lupta s-a tinut,
  Maghiarii cu rusine acolo au pierdut,
  Ai lor mormane moarte  de oase si rusine,
  Ai nostri triumfatori si cu suflete pline.

  Iubiti-va trecutul, pastrati-l amintiri;
  Jertfa eroilor nu trebuie uitata,
  Pe veci ea trebuie sa reperezinte
  O prea dulce nestemata.
  Iubiti-va trecutul, pastrati-l amintiri.



  
  
        
  

luni, 29 noiembrie 2010

Nu pot sa dorm,

                                                 


Nu pot sa dorm,
Zgomot. Muzica. Voce.
Nu pot sa dorm,
Tipete. Groaza. Durere.
Nu pot sa dorm,
Vara. Toropeala. Nesiguranta.
Nu pot sa dorm,
Maine. Azi. Ieri.
Nu pot sa dorm,
Sentimente. Suflet. Nebunie.
Nu pot sa dorm,
Visez. Traiesc. Gandesc.
Nu pot sa dorm,
Stiu. A fi. Albastru.
Nu pot sa dorm,
Stau. Eu. Nemiscare.
Nu pot sa dorm
                                                pot sa traiesc
                                                       sa cred
                                                              EU!
                                                           

Prima postare...

   Blog- portalul gandurilor oamenilor pe internet. De ce mi-am facut blog? Pentru ca am ceva de spus. Acest blog nu va avea o tema anume dar apartine cercului cultural. Contine punctul meu de vedere asupra lumii, contine gandurile mele. Nostalgie, pamflet, cinism, literatura, cultura, fotografie. Cam tot ce ma defineste.
   Vizualizare placuta!