joi, 5 decembrie 2013

Obisnuinta


Era inca lumina de zi cand a realizat ca de fapt e doar o obisnuita. 
s-a obisnuit sa vorbeasca nopti intregi cu o anumita persoana, 
s-a obisnuit sa citeasca acelasi autor, 
s-a obisnuit sa isi spele parul cu acelasi sampon,  
s-a obisnuit ca iarna va fi frig,
s-a obisnuit cu muzica,
s-a obisnuit cu tacerea,
s-a obisnuit cu gandul ca va trebui sa munceasca din greu pentru a reusi in orice;
s-a obisnuit cu mierea;
s-a obisnuit ca asteapta in zadar ceva/pe cineva;
s-a obisnuit ca anumite persoane nu se vor mai intoarce niciodata;
s-a obisnuit ca anumite persoane s-au schimbat pentru totdeauna;
s-a obisnuit cu marea si cu scoicile;
s-a obisnuit cu dimineata;
s-a obisnuit cu gutuile;
s-a obisnuit cu fluturii, dar doar in stomac.
Obisnuinta.



All my tears have been used up

"I wanna take you somewhere so you know I care
 But it's so cold and I don't know where
 I brought you daffodils in a pretty string
 But they won't flower like they did last spring."






Sentimente.




 E greu sa fii tu. E greu sa fii si altcineva. E greu sa iti gasesti o identitate si atunci cand o gasesti realizezi ca de fapt nu e ceea ce iti doresti, ca nu ti se potriveste si cauti si cauti si cauti si ajungi sa nici nu te mai recunosti. Noi nu suntem doar o persoana, suntem mai multe persoane, suntem ceea ce e mai bun din fiecare persoana pe care o intalnim, suntem povestea frumoasa a prietenului cu care ai vorbit despre muzica aseara, suntem gluma pe care ti-a spus-o cineva saptamana trecuta si la care ai ras, suntem doar niste amintiri si ne incarcam sufleteste cu emotii ale tuturor oamenilor din jurul nostru. Ne compunem din culori, ganduri si transparenta iar tot ceea ce traim e de fapt un cumul al tuturor senzatiilor pe care le-am trait de-a lungul vremii.
  Suntem niste copii frumoase ale destinului si ne place sa credem ca ceea ce simtim noi e unic, e fabulos, e ceva ce nimeni nu poate sa conceapa, dar fiecare om simte aceleasi lucruri, nu in acelasi timp cu tine, dar odata si odata tot va simti acelasi lucru pe care il simti tu. De aceea oamenii sunt cele mai complexe fiinte, pentru ca ei traiesc doar prin sentimente. Suntem sentimente materializate. Toti.

sâmbătă, 7 septembrie 2013

Luciditate

  Crapatura de pe tavan s-a marit atat de mult incat in cele din urma a patruns si in sufletul sau. Era destul loc acolo, desi era rece, era destul loc...Nimeni nu stie sigur cand anume acel tavan a crapat, poate acum zece ani, poate douazeci de ani, poate e crapat de la inceputul veacurilor, poate chiar inainte sa existe tavane sau crapaturi. Tot ce se stie acum e ca acea crapatura si-a mai gasit putin loc intr-un suflet, oricum fisurat de durere, griji, incertitudini si boli cotidiene.

  A inchis ochii, poate asa adoarme si somnul o sa produca uitare dar nu va fi asa, crapatura incepe sa se adanceasca, apar luciditatea, spasmele, scenariile negre si in curand trezirea; memoria isi intra in drepturi, senzatia de caldura dispare, se instaureaza teama, apare teroarea specifica sfarsitului si incepe cosmarul.

  E incomoda realitatea, nu e asa? E incomod cand stii ca e acolo cineva sau ceva care mereu iti va dicta viata. Nu neaparat o persoana, insasi soarta. Stii ca nu ai cum sa i te impotrivesti, ca mereu te va lovi cand vulnerabilitatea va fi mai mare, ca mereu va fi acolo sa te ajute si ca o sa ii multumesti, o sa o urasti. Nu o sa ii pese, o sa isi continue jocul in care tu esti pionul principal. Continua-ti miscarile pe tabla de joc si incet, incet taci... Soarta isi arunca zarurile. E timpul pentru o mutare noua.

  Trezirea e lenta si anevoioasa.