miercuri, 27 iulie 2011

De la începutul veacurilor…

                                        
Luna, asemenea unei roţi de caşcaval Delaco, a fost muşcată de stele.
Ele acum sunt sănătoase şi totuşi înşelătoare; dau senzaţia că sunt aproape.
Ies pe verandă şi adulmec mirosul de noapte, parfumul florilor de insomnie,
Sunt ancorată în realitate, valurile visului nu îmi clatină catargele.

Undeva, în depărtări, în munţi, miaună o pisică
Glasul străvechi al singurătăţii.
Frunzele şoptesc un cântec de vitejie
Pe care l-au auzit din fragedă pruncie.
Vântul le mângâie şi le alină,
Peste toţi s-a aşezat o linişte deplină.

Crapă cerul şi se ivesc zorile
Noaptea este trădată şi fuge ca o laşă,
Dar se va întoarce pentru răzbunare…
De la începutul veacurilor, ea se tot întoarce…