Nu stiu.

-Dar, eu nu stiu sa mor. Mi-ar fi prea dificil, nu ma pricep la despartiri. E un cuvant cu ,,A" ... nu mi-l amintesc...

-,,Armonie"?

-,,Agonie"...

- ,,Adorare"! Asta e cuvantul cel mai potrivit.

-,,Dezamagire" Vezi steaua aceea? Prea tarziu, a cazut. Nu iti pune o dorinta! E deja moarta...

-Poti sa ma tii de mana si sa imi spui ca totul e bine?

-Nu, nu pot sa te mint.

-Nu ma minti, ma ajuti sa uit si sa trec mai departe.

-Mai departe cineva te va dezamagi si mai tare.

-Nu imi pasa, tu vei fi acolo si ma vei tine de mana si voi trece mereu mai departe..unde stiu ca tu ma vei astepta tinundu-ma de mana.

-Vrei sa imi daruiesti un cuvant frumos? Vrei sa fii DEX-ul meu?

-Vreau sa pleci, dar sa nu imi dai drumul la mana...

-Esti un paradox.

-Esti un vid.

-Sunt un nonsens.

-Esti.

-Sunt.

-Hai, canta-mi povestea.

-Mi-am pierdut portativul printre uitare si resentimente.

-Hai, striga-mi povestea.

-Mi-am pierdut vocea printre cantece inutile si povesti spuse pentru a ma scuza in fata ta.

-Ce am devenit?

-Un articol nehotarat, un substantiv declinat, o negatie.

-Oare mai pot uita?

-Poate, dar sa nu uiti ca ma tii de mana...

-Uit ca traiesc.

-Nu uita.

-Nu pot. Eu nu stiu sa mor.

Varsa-mi zambetul

The view

By the cracks of the skin I climbed to the top
I climbed the tree to see the world

To build a home..

Sufocarea...

Ma sufoc. Cu fiecare cuvant ma tot sufoc. Cu fiecare privire pierduta ma tot sufoc.
Nu am antrenamentul unui scafandru, ma sufoc repede.
Cerul gri si apasator imi citeste fiecare gand, ma sufoc.
Nu pot merge pe drum fara sa arunc o privire pierduta in jur, ma sufoc.
........

Cartea sta pe noptiera fara sa ii fi atins paginile de multe zile, pur si simplu gandul imi zboara spre alte lumi. Visele nu imi mai sunt asa limpezi si viata imi tot pune piedici. Si eu... ma sufoc.

Te voi bate cu un curcubeu pana vei zambi.

 Tot alerg, alerg pentru a prinde timpul,

 alerg pentru a simti clipa,

 alerg doar pentru o fericire efemera.

 Ma droghez cu fericire,

 sunt in delir cu fiecare zambet pe care il afisez,

 trag pe nas parfum de bucurie

 si imi bag in vena hohote de ras.

 Sevrajul meu sunt lacrimile tale. 

 Sterge-le.

 Reda-mi dependenta.

 Inchide-ma intr-un centru de dezintoxicare 

 si plangi. 

 

Ploaia...

E toamna. Cel putin asa credem noi...Dar vara nu vrea sa ne paraseasca, stie ca inca nu i-a venit sfarsitul si traieste fiecare zi ca pe ultima. Si totusi eu o astept cu prea mare nerabdare, ca pe o prietena de mult plecata...ea e,  PLOAIA. O astept ca pe ceva binefacator, purificator, imi va spala tristetea prin nepasarea cu care cade din cer. Toti suntem acoperiti de ea. Se transforma intr-un sentiment de pseudo-fericire. Te prinde in vraja ei. Dulcele susur al streasinilor. Vantul. Furtuna din inina naturii se dezlantuie si ne tine in mrejele ei. Ploaia...