Culori. Gînduri. Transparenţă.

luni, 31 ianuarie 2011

luni, 3 ianuarie 2011

Cântecul literelor

Angoasă. Agonie. Adulmecare

Bucurie. Beatitudine. Bunătate.

Curiozitate. Cinism. Candoare.

Deprimare. Deznădejde. Demenţă.

Euforie. Extaz. Elan.

Frumuseţe. Furnicătură. Freamăt.

Gând. Grandios. Gargară.

Hipnoză. Hoţie. Hotărâre.

Idee. Isteţime. Iubire.

Judecată. Jar. Jucărie.

Kaki. Kinder. Kiwi.

Luminare. Lucru. Lume.

Metamorfoză. Minciună. Mântuire.

Narcisism. Nebunie. Nimic.

Optimism. Opunere. Oroare.

Pace. Păcat. Purtare.

Q. Q. Q.

Război. Rebel. Răutate.

Simplu. Sublim. Suferinţă.

Şantaj. Şarlatan. Spagă.

Tărie. Tandreţe. Tinereţe.

Ţară. Ţandără. Ţipăt.

Urlet. Urâţenie. Umbră.

Violenţă. Victorie. Viciu.

Xilofon. Xenofob. X

Y. Y. Y.

Zădărnicie. Zarvă. Zăduf.

Univers minimalizat

Am crescut si am invatat

Sa transform litere sacre

In cuvinte minunate.

Cuvintele le-am pus impreuna

Si au format un vers

Mic, inghesuit precum un Univers.

Versul l-am scris

Cu ajutorul unei pene de cocor

Ce trecea atunci deasupra mea in zbor.

Mai multe sisteme solare fromeaza un Univers

Asa cum mai multe versuri razlete.

Formeaza strofe marete.

Dar nu m-am oprit aici.

Am rupt o raza de soare

Pentru a da strofelor nitica culoare.

Si am mai facut ceva.

Am furat un nor gri-pufos

Si l-am aszat peste litere frumos.

Pentru a le tine de cald

Atunci cand afara pe cer,

Luna straluceste a ger.

Potarnichi si randunele,

In goanna lor spre Apus,

Cateva povesti pentru o poezie mi-au spus.

Mi-au istorisit despre viata,

Mi-au amintit de zane

Si de totemuri pagane.

A trebuit sa le promit

Ca in prezentul viitor,

Sa includ in poezia mea povestile lor.

Si o gargarita am intrebat

Daca are ceva sa imi spuna

Si ea mi-a spus o poanta buna.

Era ceva cu o padure,

Unde un verde castravete,

Radea de un amarat de scaete.

Sincer nu prea m-am amuzat

Dar trebuie sa apreciez bunavointa da a imi spune o gluma.

Chiar daca nu e chiar asa de buna.

In concluzie si asadar

Pentru o poezie verde.

Ai nevoie de mai mult de o zana si un castravete.

Ai nevoie de viata,

Ai nevoie de imaginative

Pentru a crea o frumoasa creatie.

vineri, 31 decembrie 2010

Vrajitorul din lanul de orz

Anul trecut am organizat o sceneta cu marionete. Foarte draguta si amuzanta era dedicata zilei mamei si era un fel de parodie la ,,Vrajitorul din oz".

Personaje:

Elefantelul Mustafa-este din Irak si are un accent arab

Roco-cainele poznas si hiperactiv care este inteligent in felul sau

Rita si Nita-sunt sasaite si vorbesc ciudat si amuzant

Oaia Ofelia Von Shunbenmuhherclos-de vita regala si foarte snoaba dar care are un suflet foarte bun

Vrajitoarea Bej-o vrajitoare ce vrea sa para rea dar defapt nu este rea deloc

Vrajitorul-dragut si el ca toate personajele dar care la fel vrea sa para rau

Margaret-o fetita ce apare foarte rar, aproape deloc

Decorul –ca orice decor dar va avea niste iarba pe jos ce vrea a fie orz si va aprea la un timp un castel

Mustafa: (se uita mirat in jur) Nu cred ca mai sunt in tara mea, mai. Aici e frumos dar recunosc ca nu prea am loc, mai. Eu sunt din Irak, de la o gradina zoologica din Irak. Tara mea defapt e…cum se zice aici la voi, mai…Kenya. Aici nu e asa de cald dar recunosc ca nu e desert, ca la mine in Irak. Si totusi unde sunt,mai? Luam o miiica gustare cand m-am trezit luat pe sus, mai.

Roco: Ham-Ham! Cine esti tu? Esti o stanca!!! Dar ai picioare si vorbesti!? Tare straniu!! (ii da tarcoale) Stapanii mei au purtat odata niste palarii care aveau aceeasi culoare ca tine (se uita vesel imprejur). Deci cine esti? Am mai zis asta… Eu cine sunt? Eu sunt Roco. Denumit uneori si Roco Moco Coco. Nu imi place numele asta, acesta scuze.

Stapanii mei erau profesori la o scoala de vorbit correct, nu mai stiu sigur cum ii zice. Deci, pardon, niciodata nu se incepe o propozitie/fraza cu deci, in concluzie sau finalmente eu sunt Roco si sunt dintr-o tara in care se afla spaghetti si pizza si un oras inundat.

Mustafa: Italia,mai!

Roco: Da! De unde stii?

Mustafa:Cei care ma vizitau la gradina zoologica aveau niste carti, mai. “Ghid” ii spune si acolo am vazut si eu, mai.

Ofelia (oaia) :Doamne ,Dumnezeule! Dar ce caut eu aici? O my God! Sunt aici printre acesti tarani, pe un lan taranesc de porumb.

Cei doi la un loc: E orz!

Ofelia: Nu conteaza ce este. Este taranesc. Dar unde imi sunt manierele? Eu sunt Ofelia Von Shunbenmuhherclos a lll-a, fata lui Hans Von Shunbenmuhhercloss Cantennburg al ll-lea si al sotiei si respective mamei mele, Crista. Am fost crescuta cuviincios de catre parintii mei si am fost educata la cel mai bun pension din toata tara. M-am nascut in Germania dar am trait in Marea Britanie. Cand aveam 4 ani…

Mustafa: Stai, mai!

Ofelia: Nu ma misc.

Mustafa: Adica vroiam sa spun la tine sa taci. Nu ne intereseaza povestea vietii tale, mai.

Ofelia: Ignorantilor. Dar totusi unde ne aflam? (usor glacial)

Roco: Undeva in aer liber!!!!( fericit)

Ofelia: Da! Avem un geniu printre noi. Dar cum ati ajuns aici?

Roco: Cred ca a fost acel vartej.

Mustafa: Si eu cred la fel.

Ofelia: Nu imi vine sa cred ca ma aflu in aceeasi oala cu voi dar si eu cred asta.

(apar veveritele)

Rita: Eu sunt Rita!
Nita: Eu sunt Nita!

Rita: Noi suntem din America si ne place mult sucul de ghinde.

Ofelia: Foarte interesant. Sunt inconjurata de netoti.

Margaret: Buna tuturor! Ma bucur sa va cunosc pe toti. Se pare ca nu mai sunt acasa.

Mustafa: Eu as propune sa cautam o cale de a pleca de aici, mai.

Roco: Sa o luam pe aici.

In lanul de orz

Noi cantam voios

Pasii nu stim ce vor face

Se vor duce unde vor

Mergem frumos, in rand

Acasa, speram vom ajunge curand.

Mustafa: Dar ce este asta mai?

Margaret: E un castel.

Rita: Sa intram. Sa intrebam (Au batut la usa).

Vrajitoare cea Bej: Ce vreti? Nu e Craciunul! Nu va dau nimic. Plecati! Plecati!

Roco: Vrem sa stim unde suntem!

V.B: In lanul de Orz.

Margaret: Cum ajungem acasa?

V.B: Nu sjungeti! Ha-Ha-Ha! (ras malefic). La revedere!

Mustafa: De ce esti asa de rea cu noi, mai? (incepe sa planga)

V.B: Pentru ca eu n-am avut o mama care sa ma invete ce e bine si ce e rau, sa aiba grija de mine! Eu am crescut cu o tufa de pepeni care erau foarte dulci dar… nu la fel ca o mama. Dadea cu biscuiti in mine cand dormeam.

Rita: Vrei sa fi prietena noastra?

V.B: Da! Dar de la distanta.

Roco: Si totusi cum ajungem acasa?

V.B: Intrebati de Vrajitorul din lanul de orz.

Nita: Unde se afla?

V.B: In lanul de orz.

Rita: Ne trebuie ceva sa-l detectam.

V.B: Nu trebuie. Arata ca un vrajitor si e imbracat in verde.

Toti: Multumim! Pa-Pa!

V.B: Ramanem prieteni.

Am descoperit

Pe cine sa intrebam

Acasa sa ajungem

Noi speram.

Mustafa: E tare frumos aici. Nu vreau sa ma intorc acasa, mai. Dar mi-e dor de mama. E o mama micuta si fragila. Are doar patru tone. A avut grija de mine chiar si atunci cand ma spalam si am stropit niste turisti de erau sa se inece.

Ofelia: Mama mea e plecata mereu. Mi-e dor sa o mai vad.

Roco: Haideti sa ne continuam drumul.

Pentru mama noi cantam,

Pentru mama incercam,

Sa ajungem, sa ajungem

Drumul lung noi sa il strapungem.

Rita: Uitati acolo! Cineva are un coif stralucitor si e imbracat in verde.

Ofelia: E vrajitorul din lanul de orz.

Toti: Vrajitorule! Vrajitorule!

Vrajitorul din lanul de orz: Cine ma striga? (cu o voce tiranica). Nu vedeti ca plivesc ciupercute? Ce vreti?

Ofelia: Vreau o mama care sa nu fie ocupata.

Margaret: Vreau acasa!

Roco: Vreau curaj!

Toti: Ce?

Roco: O, scuze, am incurcat replicile. Vrem cu totii acasa.

Mustafa: Mie mi-e foame, mai.

V.D.L.O: O sa va indeplinesc dorinetele doar daca imi raspundeti la o ghicitoare: Ce apare o data intr-un minut, de doua ori intr-un moment si niciodata intr-o secunda?

Ofelia: Hmmm….

Mustafa: Nu stiu,mai.

Rita si Nita: Nu stim.

Roco: Litera M.

V.D.L.O: Da, asa e. Acum sa va ajut. Deci voi vreti sa ajungeti acasa?

( Un uscator de par este arpins si zboara papusile)

V.D.LO: O, Dumnezeule! Trebuia eu sa-I ajut. Imi pierd reputatie de vrajitor. Nu scria in scenariu ca ii va lua vantu’. Mami! Mami! Vantu’ asta rau mi-a furat jucariile!

Sfarsit!

Inchisoarea ingerilor fara aripi

Iulie. Soarele batea si lumina penitenciarul. Norii ii acopereau acoperisurile pentru ca pacatele sa nu iasa zburand din acea temnita a sufletelor chinuite de pacat, de durere si de disperare.

Priveste pe fereastra. Soarele parca vrea sa topeasca gratiile de otel ce strajuiesc acolo dintotdeauna.

El se gandeste. “ Nu trebuia sa o omor. Ce a fost in capul meu oare? A fost o dragoste oarba, o dragoste pacatoasa ce m-a dus pe prapastia disperarii, o dragoste ce mi-a luat mintile, mi-a bagat, precum un drog, ura in vene, m-a surzit si mi-a inclestat stomacul, m-a facut sa vars toata inocenta ce imi mai ramasase in suflet, m-a tampit si m-a inchis in aceasta celula.

Ma uitam la ea cum moare, iubirea si viata mea, si imi vedeam sufletul cum plange cu lacrimi amare si mari cat boabele albe de margaritari. Se ofilea precum un trandafir, murea ca o stea ce se transforma intr-o gaura neagra, gaura neagra din constiinta mea, gaura ce m-a facut sa plang precum norii, ce mi-a luminat fata cu un deplin dispret, ce mi-a intunecat ochii si mi-a uscat buzele, ce mi-a infundat urechile si mi-a taiat stomacul.

Corpul meu nu sufera in aceasta celula dar mintea si sufletul vor sa se sinucida, vor sa puna capat acesti dezolari complete, acestei deziluzii, vor sa moara.

Poate ca eu sunt un mort, un mort ce gandeste si aude dar care numai simte bucuria si tristetea, dragostea si ura, viata si dispretul .

Poate ca acesta este un cosmar si ca mai e un pic si ma voi trezi, ma va trezi fetita mea, in curand.

O iubeam atat de mult.

Folosesc trecutul pentru ca un om mort nu poate iubii in prezent.

I-am vazut primii pasi, i-am adulmecat prima vorba, i-am simtit respiratia cum imi astupa narile si simturile, i-am vazut ochii azurii inchizandu-se si si trupul ei cufundandu-se in somn, i-am vazut primul zambet, primul drum spre scoala, primul vis povestit, primul cantec, prima calatorie impreuna, prima raceala, prima mea ingrijorare, a doua mea dragoste era , este , va fi ea.

Acum a ramas cu bunica ei. Au trecut cinci ani de cand nu am mai vazut-o.

Cinci ani chinuitori, apasatori, morti ce mi-au deschis si inchis ochii.

Bunica ei m-a vizitat aici si mi-a spus ca pentru tori sunt un om mort. Eu stiam asta. De mult sunt asa. De mult ma zbat intr-un cosmar. Tot bunica mi-a spus ca toata lumea ma uraste si eu ma urasc.

Bunica mi-a ghicit toate sentimentele ce mi-au ucis de cinci ani sufletul si constiinta.

Dar poate am murit de mult. Poate acesta este iadul.

Un iad rece si gri in care soarele intra cu portia printer zabrelele de metal ce zac aici dintotdeauna. Mi-ar placea sa fiu o zabrea sa nu simt si sa nu aud nimic.

Dar iadul nu e rece. Mama mereu mi-a spus ca iadul e fierbinte, incins, ca acolo sunt cazane cu smoala si suflete chinuite.

Decorul nu e acelasi aici dar sufletele din inchisoare sunt chinuite.

Sunt torturate in fiecare clipa a vietii de constiinta.

Poate eu sunt un inger caruia i s-au transformat aripile in otrava ce mi-a omorat sotia, mi-a ratacit fiica si m-a ucis.”

Soarele coboara incet transformand totul intr-un peisaj sangeros, intr-un amurg fara sfarsit, intr-un gand demonic.

El-scriitor al unui ziar de mare anvergura ce si-a ucis sotia prin otravire fiind gelos pe o iluzie desarta, fost tata devotat actual criminal condamnant pe viata la inchisoare pentru omor cu premeditare si fara eliberare prin cautiune.

O simpla sticluta de otrava a reusit sa ia aripile unui inger si sa le transforme intr-o calatorie nedorita de nimeni catre abisul infiniat durerii din care nu scapa absolut nimeni.

Noaptea s-a asternut peste penintenciar transformand stelele in rugaciuni, plecand capuri rusinoase si acoperind pacate ce transforma viata intr-un cerc vicios din care nu poti scapa cu fata prea curata dar nici foarte murdara.