sâmbătă, 7 septembrie 2013

Luciditate

  Crapatura de pe tavan s-a marit atat de mult incat in cele din urma a patruns si in sufletul sau. Era destul loc acolo, desi era rece, era destul loc...Nimeni nu stie sigur cand anume acel tavan a crapat, poate acum zece ani, poate douazeci de ani, poate e crapat de la inceputul veacurilor, poate chiar inainte sa existe tavane sau crapaturi. Tot ce se stie acum e ca acea crapatura si-a mai gasit putin loc intr-un suflet, oricum fisurat de durere, griji, incertitudini si boli cotidiene.

  A inchis ochii, poate asa adoarme si somnul o sa produca uitare dar nu va fi asa, crapatura incepe sa se adanceasca, apar luciditatea, spasmele, scenariile negre si in curand trezirea; memoria isi intra in drepturi, senzatia de caldura dispare, se instaureaza teama, apare teroarea specifica sfarsitului si incepe cosmarul.

  E incomoda realitatea, nu e asa? E incomod cand stii ca e acolo cineva sau ceva care mereu iti va dicta viata. Nu neaparat o persoana, insasi soarta. Stii ca nu ai cum sa i te impotrivesti, ca mereu te va lovi cand vulnerabilitatea va fi mai mare, ca mereu va fi acolo sa te ajute si ca o sa ii multumesti, o sa o urasti. Nu o sa ii pese, o sa isi continue jocul in care tu esti pionul principal. Continua-ti miscarile pe tabla de joc si incet, incet taci... Soarta isi arunca zarurile. E timpul pentru o mutare noua.

  Trezirea e lenta si anevoioasa.

5 comentarii:

  1. ...nu rămâne decât să fi spectator la derularea sorții, bineînțeles atunci când ești conștient de evoluția ei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uneori suntem niste spectatori carora nu le place filmul, se revolta si pleaca sa fie spectatori la ceva mai frumos. :)

      Ștergere
  2. Multumesc frumos! Apreciez mult. Blogul tau este foarte foarte fain. Si pentru filmele sunt o pasiune. :D

    RăspundețiȘtergere